header

   

 

"Prin această inițiativă ne dorim să contribuim și la schimbarea percepției potrivit căreia marcajele rutiere sunt necesare doar pentru cosmetizarea localităților la începutul primăverii."

Ioan Matreș, director general S.C. Industrie Mică Prahova S.A.

 

   
AddThis Social Bookmark Button
Vineri, 14 Iulie 2017 12:41

Proiectele câștigătoare ale premiilor pentru excelenţă în domeniul siguranţei rutiere oferite de Carta Europeană a Siguranței Rutiere

Publicat de 

În urmă cu două săptămâni au fost acordate pentru excelenţă în domeniul siguranţei rutiere într-o ceremonie organizată în România. În cadrul introducerii prezentate de reprezentantul Comisiei Europene, au fost menţionate câteva aspecte importante:

Potrivit acestuia, anul 2016 a adus câteva schimbări în domeniu după doi ani de stagnare. Declaraţia de la Valetta privind siguranţa rutieră a creat cadrul pentru o politică puternică în domeniu. Aceasta necesită suportul entităţilor locale şi naţionale, al societăţii şi al industriei.

Vorbind despre Carta Europeană a Siguranţei Rutiere, acesta a menţionat că la început a fost foarte simplu. Pe parcursul anilor, Carta a atras o mulţime de bune practici. În plus, numărul membrilor a crescut cu fiecare an.

Prima Gală a premiilor pentru excelenţă în domeniul siguranţei rutiere a avut loc în anul 2006.

premii

Iată şi câteva detalii privind campaniile premiate:

Proiectul educaţional „Şoferul priceput” este un program de responsabilitate socială corporativă creat de grupul de companii Heracles special pentru şoferii companiei. El a fost proiectat pentru cei 600 de şoferi ai companiei, aceştia putând accesa platforma digitală şi programul care oferă sfaturi utile şi abordează o gamă largă de subiecte legate de siguranţa rutieră. Conform evaluărilor, programul a fost accesat în proporţie de 85% săptămânal. Acesta este o parte a unei campanii mai ample, care conţine multe activităţi. Ca urmare a acestor activităţi, compania nu a înregistrat nici un acccident din 2008.

Automobil Clubul Român (ACR) a iniţiat proiectul „Plimbă ursul”, prin care şoferii neatenţi se transformă în şoferi responsabili cu ajutorul propriilor copii. Aplicaţia inovatoare Junior Co-Pilot Game, utilizează tehnologia GPS sincronizată complet cu maşina. Aceasta trimite avertismente copiilor atunci când parinţii lor depăţesc limita de viteză. Aplicaţia include indicatoare rutiere şi reguli pentru copii, care o transformă într-un instrument educativ pentru toţi. Proiectul a fost recent lansat în Letonia şi Portugalia. Aplicaţia este gratuită.

Primăria Martigues a demarat proiectul „Codul rutier pentru seniori”, al cărei scop este creşterea gradului de conştientizare al acestora cu privire la riscurile la care se expun pe stradă în calitate de şoferi, dar, mai ales, de pietoni. Datorită combinaţiei de măsuri, numărul accidentelor a scăzut cu 43% în 5 ani. Un merit suplimentar al acestui program educaţional cuprinzător este acela că îmbină cu succes preocupările privind siguranţa rutieră cu mobilitatea durabilă.

Compania de stat CTT – Correios Portugalia, un operator poştal cu o flotă mare de maşini şi mii de şoferi, a introdus un program cuprinzător de siguranţă rutieră pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la riscurile din trafic şi pentru a contribui la evitarea acestora. Programul acoperă un număr mare de domenii de la siguranţa vehiculelor la recrutarea şi instruirea şoferilor, precum şi investigarea accidentelor. Scopul programului este de a reduce numărul de accidente cu 20% pentru vehiculele cu două roţi şi cu 10% pentru vehiculele uşoare.

Asociația Automobiliștilor din Suedia care luptă împotriva consumului de alcool a inițiat un proiect prin care previne șoferii aflați sub influența băuturilor alcoolice să părăsescă porturile. Au creat, astfel, punctele de control automate (Alco Gates), unde șoferii sunt opriți și testați din punct de vedere al alcoolemiei. Un centru de control al traficului asigură asistență de la distanță și alertează poliția atunci când este detectat un șofer aflat sub influența alcoolului.

Iniţiativă a Comisiei Europene, Carta joacă un rol semnificativ în eforturile paneuropene de sporire a siguranţei rutiere. Carta este o comunitate care include astăzi peste 3200 membri contribuind la îmbunătăţirea standardelor şi a culturii în materie de siguranţă pe şosele prin asumarea de angajamente reale şi întreprinderea de acţiuni concrete.

Foto: www.erscharter.eu

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

   
© S.C. INDUSTRIE MICA PRAHOVA S.A.